Ce contine burger-ul de 1100 de lire?

Home « Chefs « Retete
Pentru cei mai extravaganți dintre dvs. a fost realizat cel mai scump burger. Glamburger a fost realizat mai mult pentru a intra în Cartea Recordurilor, decât pentru a fi servit. 1100 de lire sunt mult prea mulți bani aruncați într-o farfurie, care ar putea să-ți provoace și o ușoară indigestie.

La 2 octombrie, Glamburger-ul a fost certificat de Record Setters drept cel mai scump din lume. 
Umplut cu cele mai scumpe alimente, Glamburger-ul conține: 220 de grame de carne tocată de vită Kobe Wagyu, 60 de grame de carne de vânat din Noua Zeelandă pentru a echilibra conținutul de grăsime și trufe brie negre în centru.

glamb

Este condimentat cu sare afumată din Himalaya și servit cu homar canadian fiert în apă cu șofran iranian. Toppingul este format din sirop de arțar acoperit cu slănină împănată, caviar Beluga și ou de rață afumat în lemn de nuc. Totul este acoperit de o foiță din aur comestibilă.

Chifla este asezonată cu matcha japoneză și maioneză, acoperită în foiță de aur. Pe lângă burger veți găsi un suc din mango, șampanie și trufe albe rase.

Este disponibil în restaurantul Honyk Tonk din Chelsea și a fost creat pentru a sărbători cele cinci milioane de vouchere Groupon vândute. Bucătarul Chris Large a stat trei săptămâni în bucătărie pentru a experimenta diverse ingrediente și metode pentru a ajunge la rețeta finală.

Burgerul a fost creat special pentru concursul Groupon prin care a fost desemnat un norocos câștigător care să savureze cel mai scump burger.

Bucătarul Chris Large a declarat că „Crearea celui mai scump burger din lume pentru un norocos câștigător a fost o experiență grozavă și știu că după selectarea celor mai bune ingrediente pentru a crea această capodoperă, câștigătorul își va aminti cu siguranță această cină.”

Sursa foto: www.ksdk.com
Narcisa Morariu
 
Publicat in: octombrie 2014
Etichete pentru acest articol: burger, Glamburger, cel mai scump, Groupon
Inapoi la categoria «« Chefs

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement