Hotelul-butic din Anglia, atracţie turistică pentru excentrici

Home « Evenimente « În Europa

Se ia o piatră de pe malul mării, se studiază bine și se ajunge la concluzia că poate fi construit un hotel de lux în formă de piatră. Așa a fost și în cazul planului hotelului-stâncă din Croyde, o stațiune din Marea Britanie. Ideea inovatoare ii aparţine arhitectului Guy Greenfield, care şi-a imaginat aceasta construcţie în timpul unei plimbări pe plaja însorită.

 

Planul hotelului sculptat în stâncă

Hotelul-butic va avea o capacitate de 18 camere, majoritatea destinate familiilor cu copii, accentul fiind pus mai mult pe atragerea curioșilor în zonă. NameVor fi create de asemenea 27 de locuri de parcare subterană, și alte 7 la suprafață. Arhitectul a realizat treptat forma hotelului, prezentând întregul proces de transformare a stâncii într-un hotel Consiliului Local din Croyde. Dacă mulți turiști ar fi dornici să petreacă fie și doar o noapte într-un asemenea hotel, nu același lucru se poate spune despre localnici. Se pare că proiectul a stârnit adevărate controverse, împărțind localnicii în două tabere - pro și contra.

În timp ce mulți cred că amplasarea pe deal a hotelului va produce daune iremediabile asupra faunei și florei din zonă, susținătorii se declară încântați de ideea creării unor noi locuri de muncă și a sporirii veniturilor provenite din turism. Au fost de asemenea voci care au ridicat problema siguranței construirii unei asemenea clădiri în zona deluroasă. Indiferent de părerea oamenilor din Croyde, decizia finală aparține Consiliului Local. Voi ați avea curaj să vă cazați în hotelul din piatră?

 

Guy Greenfield, arhitectul proiectului

Guy Greenfield pote fi considerat un arhitect excentric şi extrem de talentat. Iar în acest sens stau mărturie clădirile ieșite din tiparele tendințelor arhitecturale moderne, Namedar și premiile primite de el până acum. Începând cu anul 1990, firma sa de arhitectură din centrul Londrei se ocupă de proiecte care combină rațional elementele de design contemporan cu necesităţile proprietarului. Absolvent al Universității Brunel şi având o diplomă în arhitectură de la Școala Oxford de Arhitectură, Guy Greenfield se ocupă de proiecte rezidențiale spectaculoase, precum premiatul Nautilus din Devon. 

 

Și dacă tot vorbim despre complexul rezidențial Nautilus, aflat pe malul mării în regiunea Devon, află ca este singura construcție care a primit premiul NameRIBA în 2005. Este vorba despre un complex cu 28 de apartamente al căror design este inspirat de valurile mării. Planul în formă de semilună se bazează pe o scoică Nautilus - designul acoperișului întruchipează puterea și mișcarea mării; podeaua, ramele ferestrelor, dar și plafonul cu priveliști către Insula Lundy au o logică aparte. Aspectul de semilună ușurează etapele de construcție, acoperișul permite pătrunderea luminii dinspre sud, ferestrele principale inundă spațiile interioare cu lumină naturală și ventilație. Materialele naturale din care a fost construit complexul (acoperișul din cupru, lemn, piatră, tencuială, oțel și sticlă) asigură rezistența construcției, respectând totodată regulile impuse de Comisia pentru Protecția Mediului.

 

 

Autor: Oana Calițu

Publicat in: aprilie 2012
Etichete pentru acest articol: Guy Greenfield, hotel- butic, Marea Britanie, Nautilus
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement