5 iunie, Ziua mondială a mediului înconjurător

Home « Evenimente « În Lume
Ziua Mondiala a Mediului este celebrata in intreaga lume, in fiecare an, in data de 5 iunie. Anul acesta, tema abordata de Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) este „Gandeste. Mananca. Salveaza”.
Aceasta zi are rolul de a apropia oamenii de mediu, de a-i implica in constientizarea si actionarea in favoarea acestuia.
Data de 5 iunie a fost declarata ca zi Mondiala a Mediului in 1972, la prima Conferinta Mondiala a Natiunilor Unite, cand s-a stabilit si un mecanism de coordonare si supraveghere regasit in programul UNEP.
In toata tara, vor avea loc evenimente menite sa sprijine aceasta initiativa si fiecare dintre noi poate contribui la imbunatatirea calitatii vietii si pastrarea unui mediu curat si sanatos.
Ecologiştii au programat un nou protest faţă de defrişările masive. În urmă cu o lună, ample acţiuni de stradă au forţat politicienii să reacţioneze.
În fiecare an, pentru Ziua Mondială a Mediului, este aleasă o temă şi unslogan care să atragă atenţia asupra unei probleme actuale de mediu. Sloganul din acest an a este Go Wild for Life. Zero tolerance for the illegal wildlife trade. Tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului atrage atenţia asupra comerţului ilegal cu specii de plante şi animale sălbatice. Vânătoarea şi contrabanda, cu specii sălbatice vii sau cu produse rezultate în urma sacrificării lor, au adus multe animale şi plante în pragul dispariţiei. Elefanții, rinocerii, tigrii, gorilele, broaştele ţestoase marine sunt cele mai cunoscut animale sălbatice ameninţate cu dispariţia, datorită vânătorii şi comerţului ilegal cu specii sălbatice de faună.
 
sursa foto: pinterest
Publicat in: iunie 2016
Etichete pentru acest articol: ziua mondiala. mediul inconjurator, 5 iunie,
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement