Cum se sărbătoreşte Crăciunul în lume !

Home « Evenimente « În Lume
Sărbătoarea Crăciunului este marcată în lume prin tradiţii aparte şi diferite în funcţie de particularitatea fiecărei comunităţi sau naţii. Pornind de la semnificaţia religioasă a momentului, naşterea lui Iisus, în lumea modernă se păstrează atât obiceiuri din vechime, cât şi variante mai adaptate la prezent. În majoritatea caselor se regăseşte însă bradul sau ornamentele de Crăciun, mesele îmbelşugate şi cadourile.
În Germania, ''Christklots'' reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului.
În Austria, Ajunul Crăciunului se petrece în familie, ca şi ziua de Crăciun, mai puţin prin restaurante sau alte locuri publice. Copiii îşi deschid darurile puse sub pomul decorat cu ornamente, lumânări şi bomboane la sunetul unui clopoţel şi imediat după cina tradiţională din care nu lipseşte crapul făcut la cuptor.
În Elveţia, butucul este cunoscut sub numele de ''Bouche de Noel''. ''Samichlaus'' (Moş Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce şi pomul de Crăciun în casele elveţienilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. 
Copiii din Anglia nu își primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Una dintre tradiții este ca elevii să monteze, în școli sau în biserici, piese despre nașterea Mântuitorului. 
În Franţa, Pere Noel este aşteptat de catre familia reunita la masa festiva, dupa ce fiecare membru trece o lumanare de la unul la altul, pana la cel mai tanar. Se merge la slujba, se fac petreceri si se impart cadouri. 
În Italia, magia sarbatorilor de iarna începe de de ziua Sf. Lucia, simbol al luminii. La italieni, Crăciunul se numeşte ”Novena”. Copiii merg din casă în casă să recite poezii și să cânte, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform tradiției, cadourile sunt aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună, numită Befana. Ea aduce darurile pe coșul casei sau pe geam. 
În Polonia, se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Betleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea ”Gwiazdka” (”mica stea”). Toți brazii de Crăciun erau împodobiți cu îngerași, steluțe și păsări.
Copiii greci colinda in ajun vestind Nasterea Domnului, plimband cu ei o iesle sau o corabioara ce reprezinta Arca lui Noe in miniatura.
În Norvegia, o legendă spune că în noaptea de Crãciun ies la ivealã tot felul de vrăjitoare şi spirite malefice, care caută mături pe care să zboare. Pentru a alunga vrăjitoarele se ascund toate măturile iar uneori se mai trage un foc de armã pentru a le speria.
Galezii au pãstrat un obicei păgân care implicã un personaj numit Mari Lwys (iapa cenuşie). În forma sa cea mai pură, tradiţia presupune sosirea calului şi a însoţitorilor săi în faţa casei, unde se cântă. Apoi are loc o bãtãlie verbalã, în care cei din casã şi cei de afară se insultă în versuri. Iapa este de fapt un craniu cabalin ataşat de un băţ, iar persoana care-l manevreazã se acoperă cu cearşafuri albe.
În Costa Rica, Columbia şi Mexic, darurile sunt aduse de ''Nino Jesus'' (''Copilul Iisus''). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi. În Chile copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşază sub brad. Aceste figurine se numesc ''pasebre''. Moş Crăciun (''Viejito Pascuero'') îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.
Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le pun în seara sfântă sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului.
Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ''Jizo'' (''Moş Crăciun'').
Creştinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii (Crăciuniţe) iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi.
În Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. În fiecare zi dintre cele nouă are loc un teatru religios iar colindătorii vestesc Naşterea Domnului cu ''Maligayang Paskob''.
 
sursa foto: pinterest 
Publicat in: decembrie 2017
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement