Festivalul International de Film Ploiesti 2016

Home « Evenimente « La Noi
Festivalul International de Film aniverseaza anul acesta cea de-a 5 a editie si va avea loc in perioada 16-19 iunie, la Cinema City din Afi Palace Ploiesti. 
Pentru câteva zile, Ploieștiul se transformă într-un hub cultural, datorită programului divers, original și consistent. Acesta găzduiește o competiție internațională de scurtmetraje ce aparțin genurilor fantasy, thriller, horror și science fiction.
În plus, programe tematice inedite, masterclass-uri, întâlniri cu regizorii veniți din toată lumea și evenimente speciale și incitante îi așteaptă pe cei care vor participa la festival.
În cadrul Competiției Oficiale de scurtmetraje vor rula 15 scurtmetraje de gen, din 11 țări diferite. FANTASY, THRILLER, HORROR și SCIENCE-FICTION sunt cele patru genuri ale competiției, care îi vor face pe spectatori să treacă de la un tip de emoție la altul, cu viteza și precizia unui carusel. Competiția va oferi spectatorilor 10 premiere românești, 1 premieră europeană, 1 premieră internațională și 1 premieră mondială. Aceasta va fi jurizată de nume importante din domeniul cinematografiei, care vor acorda la final Trofeul PIFF 2016.
Evenimentele conexe cuprind concerte cu artiști locali, masterclass-uri, întâlniri cu regizorii veniți din toată lumea, proiecții și evenimente speciale. În deschiderea și în încheierea festivalului, vor rula, în premieră, două lungmetraje de gen. După proiecția filmelor din cadrul PIFF 2016 se vor organiza sesiuni de Q&A, unde spectatorii vor putea interacționa cu realizatorii filmelor văzute și vor putea afla detalii despre producția lor.
PIFF 2016 își așteaptă cei peste 3.000 de vizitatori, în perioada 16-19 iunie.
Valoarea totală a premiilor acordate în cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Film Ploiești este de 1.500 de euro. Vor fi acordate Trofeul PIFF pentru cel mai bun film, în valoare de 1.000 euro și Premiul publicului în valoare de 500 euro.
Festivalul este organizat de Helen Film și Parcfilm, în parteneriat cu AFI Palace Ploiești, Cut & Play Media și Fundația Comunitară Prahova, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
 
sursa foto: pinterest
Publicat in: iunie 2016
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement