Festivalul Național al Păstrăvului

Home « Evenimente « La Noi

Între 14-19 august, de Sfânta Maria, are loc Festivalul Naţional al Păstrăvului unde puteți asista la concursuri de pescuit păstrăv, lipan şi lostriţă, peşti din ce în ce mai rari și demonstraţii de plutărit.

Festivalul este deja cunoscut național dar și internațional, datorită sătenilor și primarului Tomoioagă din Ciocănești, fiind singurul festival al pastravului din Europa, unde din ce in ce mai mulți turiști dar și pescari vin anual în număr tot mai mare.

Conform obiceiului, la intrarea în sat turiștii sunt întâmpinați cu pâine și sare, iar flăcăii satului traversează localitatea călare. În timpul festivalului sunt organizate concursuri de pescuit, un concurs de gătit, altul pentru cea mai frumoasa grădină cu flori sau cea mai frumoasă gospodărie și cel mai frumos port popular, dar și un concurs de snoave și glume pescărești. Pe lângă acestea, programul include o degustare de vin și grătar la marginea pădurii, plimbare cu pluta pe râul Bistrița, foc în aer liber seara, cu muzică și dans.

Şi cum festivalul este dedicat păstrăvului, nu pot lipsit delicatesele culinare preparate din peşte. De aceea, în continuare, vă prezentăm o rețetă tradițională de borș de păstrăv.

bors de peste.JPG
 

Ingrediente:

- 1 păstrăv de aproximativ 700 g

- 1 morcov

- 1 rădăcină de țelină

- 2 cepe

- 2 ardei grași roșii

- 1 legatură ștevie

- 50 g orez

- 500 ml borș

- 1,5 l apă

- 1 legatură leuștean

- sare

 

Mod de preparare:

Se curăţă peştele şi se porţionează. Legumele se curață și ele la rândul lor, se taie cubuleţe și se pun la fiert în apă fierbinte. După 5 minute, se adaugă orezul ales şi spălat, iar după alte 5 minute bucăţile de peşte. Se fierbe ciorba la foc mic, cca 5 minute, separat se fierbe borşul.

Se toarnă borşul în ciorbă, iar după câteva clocote se presară ştevia şi leuşteanul tocate mărunt. Acoperim  oala cu un capac şi se stinge focul.

Publicat in: august 2012
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement