Street Delivery de Baia Mare

Home « Evenimente « La Noi
Reunind cele mai noi generații de makeri din industriile creative și cei mai buni meșteșugari, artiști, comercianți, sau manufacturieri, zilele Street Delivery de la Baia Mare, oraș care aspiră la titlul de Capitală Europeană în 2021, vor fi găzduite de pietonala Podul Viilor, în perioada 17 - 19 iunie.
Amestec de tradiţional şi avangardă, tehnici şi non-conformişti, Orchestra Familia Perkalaba, staruri gipsy-ska-punk continentale, cântă la Street Delivery Baia Mare sâmbătă, 18 iunie, de la ora 20.00. Cu artişti de prim rang, scriitori, muzicieni, meşteşugari sau makeri, Baia Mare se alătură, în premieră, celor mai mari oraşe ale României în sarabanda Street Delivery, un eveniment itinerant, organizat în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara.
În zona de performance se vor aduna actori, diverse companii de teatru independent , muzicieni, care vor susține ateliere tematice, de la actorie, până la percuție și dans. Vor fi demonstrații de Tai Chi și Hackaton, zumba sau gaming.
Sub egida muticulturalismului și îmbinînd valori de azi cu cele de odinioară, Baia Mare inaugurează prima ediție Street Delivery cu un line-up remarcabil, avându-i pe greii ska ucranieni Familia Perkalaba printre head-lineri, alături de Felix Zenger, un beat-boxer din Finlanda care a depășit mai multe recorduri de măiestrie și popularitate, inclusiv pragul de 30 de milioane de vizualizări pe YouTube pentru un singur performance. I se alătură un faimos DJ din Maastricht, capitală informală a muzicii, dar și băimărenii Ska-nk, cu un concert unplugged, sau cei de la Kryptonite Sparks, care promit un 'funk inspirat, gândit anume pentru timpane amorțite'.
Pentru cea mai mare demonstrație de arte și meserii organizată vreodată în oraș, sunt așteptați la Baia Mare sute de invitați cu culoare și tradiție, de la designeri de produs, de modă, ilustratori, arhitecți, artiști 3D sau programatori, până la meșteșugarii tradiționali — cizmari, ceasornicari, tâmplari, croitori, șelari sau ceaprazari. De la an la an mai vizionară în formularea politicilor culturale și în strategiile de implementare a acestora, Baia Mare își redescoperă și își afirmă potențialul și moștenirea culturală, reinventându-se ca un oraș deschis, gazdă bună pentru industrii creative și teren atractiv pentru artiști sau pentru operatorii culturali români și europeni.
 
sursa foto: pinterest
Publicat in: iunie 2016
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement