Targ cu bunatati la Ploiesti

Home « Evenimente « La Noi

Un nou târg cu bunătăţi s-a deschis în acest weekend, "Târgul cu Bunătăţi", care va dura până în ajun de Crăciun, pe pasajul pietonal din zona Complexului Mare Nord, din Ploieşti.

 

Târgul cu Bunătăţi ne va umple masa de Crăciun cu specialităţi din carne de la Rupea, Braşov: caltaboş, lebăr sau cârnăciori uscaţi şi afumaţi, slană cu boia de ardei iute sau muşchiuleţi de porc crud-uscaţi.

 

Pâinea proaspătă din cuptoarele de la Rupea o vom găsi alături de brânza veche de oaie şi cea de burduf cu busuioc, ceapă verde sau chimen. Iar dacă vrem o mămăliguţă cu brânză, cea bistriţeană, untoasă şi nesărată ne va fi pe plac!

 

Iar pentru că masa de Crăciun nu merge fără o ţuică fiartă şi un vin bun, putem cumpăra licorile bahice de Mizil.

 

De asemenea, vom găsi bunătăţi numai bune de mâncat în post, de la zacuscă de ghebe, ţelină şi vinete picantă, până la sosuri cu hrean şi cu sfeclă murată şi dulceţuri de dovlecel sau de fructe de pădure.

 

Recunoscute şi premiate naţional şi internaţional, gemurile şi magiunul de Topoloveni vor putea fi atât admirate, cât şi cumpărate din Târgul cu Bunătăţi de la Ploieşti.

 

De joi până în Ajun, cunoscutele şerbeturi şi gemuri de la Văratec, de lângă Mănăstirea Agapia, cele făcute după reţeta măicuţelor, ne vor încânta toate simţurile cu aromele şi gustul lor!targ cu bunatati

 

Şi cum nici copiii nu puteau lipsi din peisaj, ei se vor bucura de bunătăţile dulci de la târg: ciocolată de casă adusă tocmai de la Lipova, din Arad, prăjituri făcute în casă, turtă dulce.

 

Cadourile de Crăciun lucrate manual sau tradiţional româneşti vor etala prin faţa noastră, tocmai pentru a le achiziţiona cu scopul de a ni le face cadou nouă sau celor dragi!

 

surse imagini: 1zoom.net

Autor: IRINA B.

Publicat in: decembrie 2012
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement