Tradiționalul devine modern la ”Festivalul Primăverii”

Home « Evenimente « La Noi

Ca în fiecare an, Sala Dalles marchează schimbarea de anotimp printr-o nouă ediție a ”Festivalului Primăverii”.

”Vechiul se reînnoiește” într-o colecţie de mărţişoare din ceramică, sticlă pictată, cioplite în lemn, înnobilate cu plante naturale, adevărate ”opere de artă în miniatură”, după cum sunt descrise chiar pe siteul festivalului.

La Sala Dalles veți găsi chiar și mărţişoare gastronomice realizate din zahăr sau mirodenii, anason şi scorţişoară.

Dacă doriți să oferiți un mărțișor special doamnelor sau domnișoarelor din viața dumneavoastră, vă recomand delicatele miniaturi din porțelan fin, cărora le puteţi atașa tradiționalul șnur de mărțișor.

Puteți cuceri sexul frumos și cu una din bijuteriile din aur, argint sau pietre semipreţioase aduse din îndepărtatele ţinuturi ale Columbiei, Thailandei, Indiei sau Marocului.

Festivalul Primăverii vă mai ademenește cu dulciuri siciliene din pastă de migdale, dulciuri personalizate din marţipan sau pastiaj, ciocolată italienească sau ceaiuri şi cafele aromate.

Și surprizele nu se încheie aici!

Tot la Sala Dalles puteți vizita expoziția ”Stop Wasting Another Generation” realizată de Mugur Vărzariu.

Expoziţia cuprinde 30 de fotografii care portretizează viaţa cotidiană a copiilor rromi şi condiţiile în care trăiesc aceștia.

”Festivalul Primăverii” are loc în perioada 25 februarie – 8 martie, între orele 10-20. Accesul este gratuit.

Autor: Ioana Dogaru

Sursă fotowww.dallesrevolution.ro

Publicat in: februarie 2013
Etichete pentru acest articol: festival, martisor, primavara, Sala Dalles
Inapoi la categoria «« Evenimente

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement