Sidia Sissoko, "ciocolata" MasterChef

Home « Ghid « Chefs

Până să participe la emisiunea culinară MasterChef, Sidia Sissoko gătea doar pentru logodnica lui, Rodica, şi pentru cei doi copii ai săi. Atât de bine îi ieşea un preparat, încât el însuşi se mira de calităţile sale culinare.

De când se ştie, Sidia a avut "lipici" la bucătărie, pentru că-i place să mănânce, să inventeze mereu gusturi noi şi să-şi răsfeţe familia, însă nu s-a gândit niciodată să-şi pună în valoare calităţile de mare bucătar în afara bucătăriei proprii.

Cunoscându-l cel mai bine, Rodica (logodnica sa) a fost cea care l-a înscris pe Sidia la MasterChef, pentru că simţea că locul lui e acolo, în concurs. Deşi "nu prea a fost el de acord la început, deoarece nu e genul căruia îi place să se expună", frumoasa Rodica l-a "convins încet-încet" să-şi ia inima în dinţi şi să participe. În cele din urmă, a lăsat Iaşiul în urmă, a tras aer în piept şi-a venit la Capitală, ca să dea tot ce e mai bun din el.

Încă de la prima emisiune, Sidia s-a dovedit a fi o persoană simpatică, energică, dar şi emotivă, care avea ceva aparte. De acest "ceva" s-au convins şi juraţii MasterChef, care şi-au pus toată încrederea în concurentul emotiv. Pe tot parcursul concursului, Sidia a dovedit că poate prepara reţete de care nu mai auzise, că poate face performanţă fără să fi citit sute de cărţi gastronomice şi că poate ajunge printre finalişti.

După terminarea emisiunii, Sisso, cum îi spun prietenii, s-a înscris la o şcoală de bucătari pe care a absolvit-o cu 10, după care a urmat şi cursuri de Chef, finalizate tot cu notă maximă. "Am respectat şi apreciat dintotdeauna meseria de bucătar, de mic mi-am dorit să fiu bucătar, dar râsetele şi glumele celor din jur m-au descurajat să urmez această cale. După experienţa MasterChef, am ajuns să o venerez. Credeţi-mă, diferenţa dintre bucătăria de domiciliu şi cea profesionistă este incomensurabilă".

Bucătar cu acte în regulă, însă cu aceleaşi emoţii mari, Sidia găteşte acum şi prietenilor, care au aflat odată cu participarea lui la MasterChef că găteşte atât de minunat. Iar reţetele lui sunt şi mai gustoase, mai aromate şi suficent de bune încât să-ţi lingi degetele.

 

Nu este adeptul preparatelor la conservă sau a semipreparatelor, nici măcar margarina nu o acceptă în gătirea preparatelor sale. În schimb, mereu se găseşte unt în bucătăria lui, deoarece este un ingredient natural, cu o fineţe a gustului, cât şi a sănătăţii.

Pentru Sisso, sărbătorile de iarnă sunt preferatele sale, pentru că au semnificaţie mai aparte. Fiind o sărbătoare a familiei, cea mai frumoasă amintire a lui e legată de momentul când copiii au descoperit pentru prima oară bradul împodobit cu globuri şi luminiţe şi cu multe cadouri. Este perioada când se simte din nou copil şi mai aproape de cele spirituale. "Îmi place să cred că Moş Crăciun există. Şi toţi ar trebui să credem, lucrul acesta ne-ar face să fim mai buni şi mai toleranţi! De la Moş Crăciun îmi doresc să facă în aşa fel încât să avem tot timpul zâmbetul pe buze."

În fiecare an, respectă cu sfinţenie tradiţiile de Crăciun. "În Ajunul Crăciunului, împodobim împreună bradul. Unul dintre copii are misiunea de a pune, bineînţeles cu ajutorul meu, steaua în vârf. Tot împreună ne ocupăm şi de gătit. În dimineaţa de Crăciun, deschidem cadourile Moşului pândit toată noaptea în încercarea de a fi surprins în flagrant. Ne place ca în această perioadă să ascultăm muzica specifică pentru a intra în atmosfera sărbătorilor." Iar de pe masa de Crăciun nu vor lipsi preparatele tradiţionale româneşti: sarmale, cârnaţi, fripturi, d’ale porcului, cozonaci, toate preparate în casă.

 

 

 

Irina B.

sursa foto: facebook.com

Publicat in: noiembrie 2013
Etichete pentru acest articol: chef, gastronomie, master chef, top chef
Inapoi la categoria «« Ghid

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement