Cupa mondiala culinara

Home « Ghid « Rețete Internaționale

Un număr de goluri frumoase, unele cartonaşe roşii şi foarte mult spectacol – aşa putem descrie atmosfera Campionatului Mondial din Brazilia, care va rămâne mult timp pe buzele tuturor.

 

Dacă ţi-ai petrecut serile cu prietenii într-un pub, cu iubita pe canapea, la birou alături de colegi sau ai fost destul de norocos încât să călătoreşti până în Brazilia, cu siguranţă te numeri printre persoanele pasionate de fotbal.

Însă, dacă ar exista un lucru care te-ar putea cuceri mai mult decât fotbalul în sine ar fi gama incredibilă de preparate din bucătăria locală, disponibilă în ţara gazdă. De la "Feijoada" la "coxinha", alimentele braziliene nu au fost niciodată mai populare la nivel global. În cinstea campionatului în curs de desfăşurare, am învârtit bagheta magică şi ne-am teleportat în bucătăria braziliană tradiţională, plină de savoare şi arome. Aşa că...relaxează-te, toarnă-ţi un pahar de "cachaça" în cinstea fotbalului şi prepară una dintre cele mai delicioase mâncăruri cu specific brazilian: chiftele cu brânză şi tapioca.

Ingrediente: 1 1/3 ceşti de parmezan ras; 1/2 ceaşcă plus 1 lingură de perle tapioca; 1 cană de lapte integral; sare Kosher; piper negru proaspăt măcinat; nucşoară proaspăt rasă; 1 vârf de cuţit de boia de ardei; 2 ceşti de ulei vegetal pentru prăjit

Mod de preparare: Într-un bol mediu, combină brânza şi tapioca. Într-o cratiţă mică, fierbe laptele, apoi toarnă-l fierbinte peste tapioca şi amestecă cu o spatulă de cauciuc; tapioca va începe imediat să elibereze amidon, aluatul devenind gros, sub formă de pastă. Condimentează cu sare, piper, nucşoară şi boia de ardei, creează biluţe sau mingiuţe din aluat, după care rumeneşte-le în ulei încins.

 

 

Autor: Irina B.

sursa foto: foodrepublic.com

Publicat in: iulie 2014
Etichete pentru acest articol: bucataria braziliana, gastronomie, retete culinare, tapioca
Inapoi la categoria «« Ghid

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement