Retete de post din fiecare regiune a tarii (I)

Home « Ghid « Rețete Tradiționale

Ne aflăm abia în prima săptămână de post, perioadă numai bună să ne întocmim o listă cu reţete de post delicioase, care să ne ajute să ţinem cum se cuvine postul Crăciunului.

Pentru că avem o ţară frumoasă, unde se găteşte absolut delicios, propun să ne delectăm cu câteva reţete extrem de interesante din fiecare regiune a României.

Ghiveci oltenesc de post

Ingrediente: roşii coapte; ardei copţi; vinete coapte; sare; piper; ceapă; mix de legume; bulion; făină; ulei; foi de dafin; usturoi

Mod de preparare: Coacem vinetele pe plită sau pe-un grătar, apoi le curăţăm şi le lăsăm la scurs. După coacere, decojim roşiile şi le punem într-un vas cu piper şi ulei, la macerat. Separat, într-un vas de lut, punem ulei la încins pentru a căli foarte bine ceapa şi usturoiul. Amestecăm bulionul, apa şi făina până capătă consistenţa unei maioneze roşii.

Adăugăm peste sosul de ceapă şi usturoi vinetele coapte, ardeii copţi şi roşiile coapte şi amestecăm uşor. Apoi, turnăm apă şi lăsăm la fiert timp de 15 minute. Din făină, bulion şi apă facem un sos, pe care îl turnăm la final în ghiveciul de legume. Tot la final punem foi de dafin şi condimentăm cu mix de legume, după gust.

Sărmăluţe de post ca în Maramureş

Ingrediente: 250 g orez; 250 g mălai măcinat mai mare; 250 g ciuperci; 100 ml ulei; 100 g făină; 2 cepe tocate; 2 morcovi daţi prin răzătoare; varză murată (opărită cu o zi înainte); ulei; sare; piper; cimbru

Mod de preparare: Călim ceapa cu o roşie tăiată mărunt în ulei, apoi adăugăm orezul, mălaiul, ciupercile date prin maşina de tocat cu ochiuri mari, morcovii şi condimentăm. După ce amestecăm uşor, lăsăm compoziţia la rece cam 10 minute.

Într-o oală de lut, punem mai întâi un strat gros de varză şi o crenguţă de cimbru, apoi aşezăm sarmalele în straturi, fără să le presăm. Punem deasupra sarmalelor un strat de varză, turnăm ulei şi acoperim cu un aluat gros, pe care îl facem din 100 g făină, apă, sare şi piper. Băgăm oala de lut la cuptor circa 50 de minute, la foc potrivit, apoi stingem focul şi mai lăsăm oala în cuptor aproximativ o oră.

Musaca de post ca'n Moldova

Ingrediente: 1 kg de vinete; 1 kg de cartofi; 1 kg de roşii; 3 cepe; 1 ardei gras, 1 păhărel de vin alb; untdelemn; 1 legătură de pătrunjel; 1 legătură de mărar; sare; piper

Mod de preparare: Curăţăm cartofii, îi tăiem rondele şi îi prăjim în ulei. Tăiem cubuleţe vinetele şi o parte din roşii, apoi tocăm mărunt ceapa, ardeiul şi verdeaţa.

Pentru umplutură, punem ceapa la călit într-o tigaie, timp de câteva minute. Adăugăm treptat vinetele, ardeiul, roşiile, mărarul, sare, piper (după gust) şi vinul.

Într-o tavă unsă cu ulei, încorporăm umplutura în straturile de cartofi prăjiţi, astfel încât ultimul strat să fie de cartofi. Decorăm musacaua cu roşii feliate şi-o introducem la cuptor 30 de minute, după care presărăm pătrunjel.

Mâncare muntenească de ţelină cu măsline

Ingrediente: 100 g măsline negre; 6 ţeline mici; 6 roşii; 4 cepe; 1 legătură de mărar; 1 legătură de pătrunjel; sare; piper

Mod de preparare: Curăţăm ţelina de coajă şi-o tăiem rondele, groase de un deget. Tocăm ceapa şi o punem la prăjit, împreună cu ţelina. Tăiem şi roşiile cubuleţe, o adăugăm peste legumele prăjite şi le lăsăm să se înmoaie puţin. După care le transferăm într-o oală, turnăm o cană de apă şi condimentăm cu puţin piper. Lăsăm să fiarbă înăbuşit jumătate de oră, iar când mâncarea e aproape gata, adăugăm măslinele şi mai lăsăm 5 minute, apoi potrivim de sare şi decorăm cu verdeaţă tocată (mărar şi pătrunjel).

 

Mâncare de dovlecei ardelenească

Ingrediente: 1 kg de dovlecei; 200 ml suc de roşii; 2 morcovi; 1 ceapă; 1 ardei; 1 legătură de mărar; ulei; sare; piper

Mod de preparare: Călim ceapa tocată mărunt şi ardeiul, apoi adăugăm şi morcovii tăiaţi rondele. Spălăm bine dovleceii, îi curăţăm de coajă şi îi tăiem în felii de grosimea unui deget. După ce morcovii, ceapa şi ardeiul s-au călit, adăugăm feliile de dovlecel, sucul de roşii şi condimentăm după gust, apoi turnăm apă cât să le acopere în întregime. Mai ţinem mâncarea pe foc doar 20 de minute şi servim cu mărar tocat mărunt pe deasupra.

 

Vezi continuarea reţetelor aici

 

 

 

Irina B.

sursa foto: mamebune.ro

 

 

Publicat in: noiembrie 2013
Etichete pentru acest articol: de post, gastronomie, mancare de post, retete de post
Inapoi la categoria «« Ghid

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement