Vinexpert, emblema vinurilor cu tradiţie

Home « Localuri « Crame

Vinul, licoarea sacră a zeilor, este fără doar și poate “concluzia” unei cine reușite, completând și accentuând savoarea preparatelor pe care le însoțește. De la festinuri mitice până la petreceri exclusiviste moderne, istoria vinului este la fel de tumultoasă precum buchetul de arome al fiecărui sortiment din această băutură rafinată. Când, însă, discuția despre notele discrete ale unui vin de calitate este purtată cu un necunoscător totul se transformă într-un joc hilar de-a șoarecele și pisica. Vom evita o astfel de situație cu ajutorul celor de la Vinexpert, care au acceptat invitația de a ne dezvălui mai multe despre vinuri, dar și de a ne transmite câteva sfaturi utile.

Nu știu câți dintre voi știați, dar în timp ce vinul roșu se poate obține din struguri roșii, evident, vinurile albe se pot obține și din struguri albi, și din cei roșii. Există peste 20 de milioane de acri de plantații viticole în întreaga lume, fiind pe primul loc ca și recoltă de fructe. Chiar dacă majoritatea viticultorilor consideră ca media de profitabilitate a podgoriilor este de 25 de ani, adevărul este că în condiții optime de îngrijire o viță de vie poate da roade de calitate pentru 100 de ani. Asta da rezistență! Pentru doamnele care țin la silueta lor cel mai important aspect îl constituie numărul de calorii - doar 85 pentru fiecare pahar cu vin băut. Și pentru că nu poate rezista vinul  într-o sticlă fără a fi acoperit, în 1800 a fost inventat și primul dop care să protejeze vinul. Și cel mai bun vin rămâne în continuare cel preparat prin strivirea strugurilor cu picioarele, oricât de rudimentară ar părea metoda.

Vinexpert și istoria vinurilor

Într-o plimbare la ceas de seară pe bulevardul I.C.Brătianu, pașii ne-au purtat spre magazinul Cocor din București, unde ne întâmpină un butic primitor cu vinuri gustoase și parfumate. Garanția calității vine chiar în urma degustării produselor, pe care cei de la Vinexpert ni le-au pus la dispoziție după ce le-am oferit șansa de a ne impresiona. Și bine am făcut, pentru că am descoperit arome noi și am învățat mai multe despre vinuri.

NameMagazinul de la parterul mall-ului Cocor este ferit oarecum de ochii curioșilor. Poți opta pentru a merge direct către produsul dorit sau a lenevi printre rafturi solicitând sfaturile experților care se ocupă cu vânzarea mai multor mărci de vin. Odată scăpați de stresul că am putea fi catalogați drept necunoscători în ceea ce privește vinurile, am adulmecat și atmosfera din magazinul în care sunt organizate degustări periodice de vinuri, în cadrul cărora ai posibilitatea să întrebi și să afli cât mai multe despre băuturile favorite.

Vinexpert se află pe piața din România din 1999 și este principalul lanț de magazine specializate în importul și vânzarea de vinuri premium, băuturi spirtoase fine și accesorii pentru vin. 155.000 de euro a reprezentat capitalul necesar pentru dezvoltarea firmei, 70% este procentul vânzării de vinuri asigurat pe piața românească de Vinexpert, 1.300 de euro costă cea mai scumpă sticlă de vin - Pomerol Chateu Petrus, existentă în magazinele de profil, 800 de euro este prețul unei sticle de Cabernet Sauvignon Murfatlar, din 1937, și lista poate continua, acestea fiind doar o parte infimă din ceea ce oferă Vinexpert.

Preferințe și noutăți

Preferințele românilor pentru vinurile de calitate s-au schimbat în ultimii ani. “Se poate observa tendința achiziționării de vinuri rose, dar și vinurile roșii, seci sunt la mare căutare”, spune Rodica Iosip, referent marketing la Vinexpert. Dacă vreți să cumpărați vinuri la PET, nu le veți găsi aici. Pe lângă vinurile tradiționale românești, Vinexpert este și unic distribuitor al unor mărci recunoscute pe plan internațional ca fiind elitiste: E. Guigal, Maison Champy - Franța, Ferrari, Famiglia Anselma- Italia, Marques de Grinon - Spania, Egon Muller - Germania, Tarapaca, Neyen - Chile, Killikanoon - Australia, Mulderbosch - Africa de Sud, Koru și Black Sheep - Noua Zeelandă.

NamePrețurile vinurilor, având în vedere regiunile diferite din care sunt importate, sunt cuprinse în medie între 26 și 200 de lei. Pentru anul 2012, Vinexpert își propune să organizeze lunar degustări speciale de cognacuri de colecție - Armagnac de colecție -, cât și licitații de vinuri din regiunea Burgundia, respectiv de Grand Chateau-ri din regiunea Bordeaux. Compania are și un proiect finanțat din fonduri europene, intitulat „Resursa umană de calitate pentru promovarea vinurilor românești”, în fapt un curs de specializare pentru somelieri. Este un proiect care va contribui indirect la promovarea vinurilor românești, oferind doritorilor de specializare în domeniu șansa de a descoperi arta degustării vinului.

Sfaturi utile

Rodica Iosip a oferit și câteva sfaturi pentru cititorii Eater Magazine, sfaturi pe care orice client dornic să cumpere un vin bun ar trebui să le urmeze. Informarea în permanență despre vinuri, și în special despre vinul pe care doriți să îl cumpărați, participarea la degustările de orice fel, educarea treptată a gustului și citirea corectă atât a etichetei cât și a contraetichetei vă pot feri de neplăceri când deschideți o sticlă cu vin recent achiziționată. De asemenea, este recomandat să cereți sfaturi când nu știți ce sortiment de vin să alegeți.  

 

Autor:  Oana Calițu

Publicat in: aprilie 2012
Etichete pentru acest articol: alcool, calitate, vinexpert, vinuri
Inapoi la categoria «« Localuri

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine
  • Restaurant Tapo

    Tapo  este locul rafinat care aduce impreuna conceptele de creative…

  • Acuarela

    În această sațietate culinară a apărut Acuarela Bufet , dornică…

  • La Madrileña

    La Madrileña este primul Spanish Restaurant & Wine Bar din…

  • Bucataria internationala la domiciliu

    Livram mancare din bucataria internationala la domiciliu sau birou preparata…

Advertisement