Mircea Dinescu, printre Lacrimi și Sfinți

Home « Localuri « Restaurante

În copilărie totul era mai frumos. Iarba era mai verde, soarele strălucea mai puternic, iar mâncarea era și ea mai bună. Mâncarea aceea care se gătea singură în cratița sau ceaunul lăsate pe plita sobei de la țară, profitând de neatenția bunicii, prinsă cu dereticatul prin curte. Mâncăruri pentru care nu existau rețete stricte, căci bunica le gătea întotdeauna altfel: fie că uita câte un ingredient, fie că îl adăuga repetitiv, dar care mâncăruri aveau întotdeauna gustul perfect. Până acum nu am reușit să găsesc pe nicăieri un al doilea exemplar de astfel de bucătar. Și spun până acum pentru că restaurantul despre care îți voi povesti este excepția care confirmă că simplitatea este delicioasă, atunci când este preparată cu suflet.

 

Prima impresie contează!

Nu credeam vreodată că voi ajunge să mânânc într-un restaurant, numit Lacrimi și Sfinți, unde -culmea!- bucătar este Mircea Dinescu. Și mai recunosc ceva. NameRecunosc că nu îmi trecea prin cap că poate exista un astfel de loc, cu design impecabil, cu delicii culinare, cu o sumedenie de povești plutind prin aer, dar și un nume de restaurant atipic și cu tente de pesimism modern. Mânați de o poftă de nestăpânit de ceva românesc și în același timp de calitate, ne-am îndreptat,desigur, către Lacrimi și Sfinți.

În timp ce Sfinții erau ocupați cu inspectarea rețetelor și alegerea ingredientelor, lacrimile erau ale clienților și erau lacrimi de plăcere față de mâncărurile delicioase. Dar să vă povestesc cum e atmosfera la restaurantul lui Mircea Dinescu. O atmosferă etno-chic, Dinescu gătind în bucătăria semideschisă, un pic de boemism, mult stil, și desigur, mult bun gust. Un lucru e cu siguranță cert: Lacrimi și Sfinți nu este un simplu restaurant tradițional românesc. Corect ar fi să îl descriem ca pe un model de tradiționalism cu un twist, aducând aminte de năzdrăvăniile din copilărie, un Nametradiționalism postmodern și foarte stilizat. Designul poartă semnătura arhitectului Corvin Cristian, cunoscut și pentru alte locuri aproape la fel de spectaculoase: Atelierul Mecanic, Bonne Bouche sau Papiota. Și ce nebunie e acolo! Cel mai fain e că restaurantul e super aerisit, dă impresia de simplitate și sofisticare, culorile sunt calde, deschise și e foarte luminos.Celebrele ștergare sau covoare, găsite pe pereții din orice restaurant românesc, sunt aici făcute din piese de lego- cine s-ar fi gândit la așa ceva?!!-, la fel și animalele de pe pereți. Efectul e genial. În toate elementele de design e un joc al trecutului cu prezentul. Mobilierul este în întregime recuperat și restaurat din zona Sighișoarei, ușa de la intrare datează de la 1800, pernuţele şi ţesăturile de pe laviţele de aproape 80 de ani, restaurate, au fost croite de Maria Popistaşu, tot ea creând și perdelele de pânză cu motive tradiţionale româneşti de la ferestre. Vedem un perete cu unelte, mere pe un altul, vase stilizate, unele mese arată chiar ca bancul de lucru al unui tâmplar. Pereții sunt văruiți ca la țară, aparent nefinizat, cu urme de bidinea.

 

Meniul sfințește localul

Problema este că atunci când intri în unele restaurante cu specific românesc, te lovește un damf de cantină. Mâncarea e de multe ori proastă și lipsită de imaginație, asta dacă nu e rece sau mai rău”, spunea de curând Mircea Dinescu. Însă cum stă treaba când ajungi să mânânci la restaurantul poetului? La Dinescu găsești o bucătărie autentică, cu o atenție pentru gust, din zona de sud a României. E bucătărie românească “Namecu ceva în plus”, după cum îi place poetului-chef să-și laude bucatele. Am mâncat o ciorbă de pește așa cum trebuie să fie, galbenă ca la pescari- recomandare primită în secret de la un ospătar amabil. Apoi niște sarmale de gâscă fierte în vin- zău dacă auzisem de rețeta asta până atunci !!- și prepeliță caramelizată cu miere și vin. Nu vă descriu eu cât de bune au fost, precizez doar că n-au nici un fel de legătură cu ce mai mâncasem prin restaurantele românești, decorate cu blănuri de vulpe pe pereți sau cu pretenții de adus turiști cu autocarul.

Poți afla ce a mai gătit Dinescu examinând tăblița de lângă bucătărie, gazdă a unor nume inovatoare precum platou de transhumanță, macrou frivol - Nameadică macrou copt pe sare cu ardei copţi-, limbă latină de vițel, Porc de Frontieră – tradus drept porc cu portocale şi vin alb- sau chiftele minunate. Dar cum unui gurmand îi stă bine mâncând am decis să comand și o porție de desert. Plăcinta gurmandă era de fapt o simplă plăcintă cu un amestec de brânză dulce și stafide, singurele ei calități fiind textura cremoasă și gustul destul de bun , dar incomparabil cu cel al plăcintelor cu brânză făcute de mama. Așa că desertul nu m-a impresionat deloc, nefiind ceva ce nu am mai gustat până acum și în alte restaurante. Iar dacă adaug și că porția este minusculă, atunci îmi vei înțelege probabil dezamăgirea. Ca orice chef într-ale artei culinare, este foarte mândru de ceea ce gătește, lăudându-se cu ingredientele provenite din ograda proprie, de la Cetate,desigur, sau cumpărate de la țăranii din piața de la Calafat. Nu știu ție ce fel de vin îți place, sau dacă îți place, dar Pantera Roz este un vin dulce și suav, precum o declarație de dragoste. Name

Din păcate atmosfera caldă și potrivită pentru o poveste culinară se termină brusc și nefast odată cu nota de plată. Prețurile sunt destul de mari pentru zona în care este situat Lacrimi și Sfinți, astfel încât nu are sens să vii pe aici decât după ziua de salariu. Antreurile costă de la 17 lei în sus – cu toate că la prețul ăsta mănânci regește în alte localuri din zonă-, supele sunt estimate la 15- 25 de lei, felurile principale nu coboară ștacheta sub 23 de lei- pentru o Fantezie Casnică care nu îți va potoli foamea, ajungând și la 89 de lei pentru două porții de Rasol Franz Joseph. Las la urmă deserturile pentru că ocupă ultimul loc ca și savoare și îți spun că vei plăti cel puțin 10 lei dacă vei comanda un sorbet, sau 17 lei pentru un pătrățel de plăcintă. Iar dacă iei în calcul că la banii ăștia poți opta pentru alte variante de desert mult mai uimitoare ca și gust, atunci e lesne de înțeles de ce prețurile devin brusc cei mai mari dușmani ai poftei de experiment culinar.

 

Când să vii aici?

Oricând ai bani, chef și poftă de ceva autentic. Și pentru că nu m-am putut abține și v-am spus și de chef, în sensul iubit de toți- petrecere- , adaug că Nameatmosfera relaxată este sporită în mod evident și de “șlagărele” care constituie coloana sonoră a acestui local. Nu te aștepta la ritmuri moderne de manele, ci la acorduri line de muzică ușoară românească în interpretarea Angelei Similea, a Margaretei Pâslaru sau a lui Dan Spătaru. 

Așa că nu îți mai rămâne decât să îți faci timp pentru a te simți ca între „Lacrimi și Sfinți.

 

 

 

                                                                                                                                                                                                                                Autor:  Oana Calițu

Publicat in: aprilie 2012
Inapoi la categoria «« Localuri

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine
  • Restaurant Tapo

    Tapo  este locul rafinat care aduce impreuna conceptele de creative…

  • Acuarela

    În această sațietate culinară a apărut Acuarela Bufet , dornică…

  • La Madrileña

    La Madrileña este primul Spanish Restaurant & Wine Bar din…

  • Bucataria internationala la domiciliu

    Livram mancare din bucataria internationala la domiciliu sau birou preparata…

Advertisement