Sa facem cunostinta cu chef-ul Alex Atala

Home « Profil « Chef

Astăzi, îţi fac cunoştinţă cu bucătarul brazilian Alex Atala, care a fost desemnat unul dintre cei mai influenţi oameni în 2013, fiind primul chef care a intrat în topul 100 al revistei Time de anul acesta.

 

Tatuat şi cu multe piercinguri, celebrul bucătar, în vârstă de 44 de ani, este o figură pe care nu o poţi uita uşor, fiind apreciat pentru dedicarea lui şi pentru felul în care încearcă să modeleze cultura culinară latino americană.

 

Cu fiecare an, îi sunt apreciate eforturile pe care le face pentru a păstra tradiţiile culinare din America de Sud, folosind ingrediente indigene, pe care le serveşte în stil european.

 

De altfel, el a inaugurat anul trecut Institutul ATÁ, al cărui scop este să promoveze practicile culinare din Amazon.

 

Dar să-l cunoaştem mai bine pe omul Alex:

 

Până să descopere pasiunea pentru bucătărit, pasiune descoperită din întâmplare, a lucrat, la începutul anilor ‘80, în Belgia, ca zugrav. A găsit, apoi, repede joburi în Franţa şi Italia, până în 1994, când s-a întors în Sao Paulo pentru naşterea fiului său.

 

Cu timpul s-a perfecţionat, s-a jertifit în numele bucătăriei braziliene şi a căutat să fure meserie de la cei mai buni pentru a deveni, la rândul lui, la fel de bun! Felul de mâncare care i-a schimbat cariera l-a gătit pe când lucra la restaurantul Filomena, unde a pregătit farofa, care conţine făină de cassava şi pulpă de fructul pasiunii.

 

Aşa se face că a intrat pe scena marilor bucătari în 2006, când restaurantul său din Sao Paolo a fost inclus, pentru prima dată, pe lista celor mai bune 50 de localuri din lume.

 

În ţara natală e considerat un adevărat star, admirat pentru felul în care îşi infuzează reţetele cu ingredienete necunoscute din jungla amazoniană.

 

În prezent, Alex deţine restaurantul D.O.M, deschis în 1999, aflat de ani buni pe lista celor mai apreciate restaurante din lume.

 

Turiştii care poposesc în restaurantul său sunt de-a dreptul cuceriţi de ingredinetele folosite, mai mult de jumătate fiind din regiunea Amazonului: de la fructe şi ierburi până la flori şi peşte.


Unul dintre preparatele favorite ale bucătarului brazilian este Pirarucu cu tucupi, un sortiment de peşte cu sos galben creat din rădăcină de manioc (cassava).

 

Întrebat ce îl înspiră în alegerea reţetelor, Alex declară de fiecare dată că nu cunoaşte niciodată reţetele cu exactitate, ci improvizează până în ultima clipă.

 

În cazul lui, ingredientele sunt arta prin care reuşeşte să creeze arome cât mai nuanţate.

 

Autor: IRINA B.

Sursa foto: revistaalfa.abril.com.br

 

Publicat in: mai 2013
Etichete pentru acest articol: bucatar, chef, gastronomie, masterchef, retete culinare
Inapoi la categoria «« Profil

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement