Vinuri de excepție la Fox Wines

Home « Profil « Crame

Există un boutique în București, pe cât de cochet și discret pe atât de bogat în produse. La acest boutique situat pe Bd. Dacia la numărul 87, găsim vinuri de colecție, vinuri de masă, vinuri spumante și vinuri cu tradiție.

Fox Wines aparține lui Richard Fox, unul dintre cei mai ”educați cunoscători ai Bucureștiului” în materie de vinuri. Acesta a ajuns cu studiile doar la un pas de a primi titlul suprem de ”Maestru al vinului”.

Săptămânal, clienții Fox Wines găsesc la boutique câte o ofertă promoțională.

În afară de asta, la Fox Wines, pe lângă spațiul dedicat expunerii vinurilor, există și un spațiu consacrat degustării de vin.

Richard Fox a mărturisește pe siteul său că prin aceste degustări își propune să afle ce vinuri preferă oamenii și să aducă în boutique-ul său exact ce caută clienții.

Că tot vă povesteam de promoții, săptămâna aceasta găsim la ofertă vinuri de la Corcova:

  • Corcova Cabernet Merlot (30 lei)

  • Corcova Chardonnay (28 lei)

  • Corcova Racoveanu Cabernet Merlot (45 lei)

  • Corcova Racoveanu Chardonnay (45 lei)

  • Corcova Rose (28 lei)

Pe lângă ofertele promoționale, catalogul de vinuri de la Fox Wines este destul de apt să facă față și celor mai capricioase gusturi.

Aici vom găsi vinuri de import, export, vinuri de colecție sau vinuri spumante.

Eu sunt o mare amatoare de Busuioacă de Bohotin, dar rar am găsit în comerț gustul acela fructat și fresh al unui vin original de Bohotin.

La Fox Wines, am găsit Busuioaca de Bohotin de la Crama Bazilescu, un roze demidulce răcoritor și delicat, ideal pentru desert, la numai 38 de lei.

Un alt preferat de al meu de la Fox Wines este un roșu demisec cu o savuroasă amprentă de prune uscate și condiment: Eclipse Fetească Neagră 2010.

Vinul conține și un rest de zahăr care îl rotunjește perfect. Vinul Fetească Neagră de la Eclipse impresionează prin personalitatea tipică, puternică.

Dacă vreți să surprindeți plăcut o persoană apropiată cu ocazia unei aniversări, vă propun să îi oferiți un cadou gustos și delicat: vin spumant Edoardo Miroglio roze (56 lei).

Acesta este obținut dintr-un Pinot Noir și are o încântătoare culoare de roz pal cu bule fine și persistente.

Edoardo Miroglio roze are un gust efervescent ce tinde spre suplețe și prospețime, degajând eleganță și echilibru.

Un vin spumant fermecător cu un final prelung, ideal pentru un cadou deosebit.

Sunt prea multe vinuri despre care merită scrise pagini întregi la Fox Wines, de aceea, cel mai bine vă orientați voi la fața locului. Mai ales că la fața locului puteți și degusta.

Cert este că, indiferent de gust sau gradul de pretenții, aici cu siguranță veți întâlni un vin pe gustul vostru.

Autor: Ioana Dogaru

Sursa Foto: culinarygadabout.com

Publicat in: aprilie 2013
Etichete pentru acest articol: colectie, Fox Wines, Richard Fox, vin
Inapoi la categoria «« Profil

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement