Destinatia culinara perfecta: insula Santorini

Home « Profil « Restaurante

Santorini este insula unde mi-aş dori să fiu ori de câte ori închid ochii şi mă gândesc la vacanţa de vară.

 

Nu doar că este un colţ de rai perfect, în care te îndrăgosteşti de albul imaculat al căsuţelor cu chenare azurii la fereastră, de razele soarelui care îţi mângâie tot corpul, ci şi un loc în care găseşti mâncare sănătoasă, proaspătă, demenţial de bună.

Adorabile sunt tavernele specifice insulei, dar şi restaurantele moderne care îmbină reţetele tradiţionale cu cele internaţionale.

Dacă şi tu te gândeşti deja la nisipul alb al insulei Santorini, la aromele mâncărurilor şi la savoarea unui ouzo, nu trebuie decât să-ţi faci bagajele (dacă nu de-adevăratelea, măcar imaginar) şi hai în Santorini!

O întreagă nebunie culinară ţi se dezvăluie imediat cum intri în primul restaurant. La micul dejun, ai o paletă de reţete uşoare, incredibil de gustoase. De la mezedes (aperitive servite înainte sau în timpul felului principal, de obicei însoţite de ouzo sau tsipouro), salată Horiatiki (amestec de roşii proaspete, castraveţi, măsline, ceapă, ardei gras, brânză feta, ulei de măsline şi oregano), melitzanasalata (piure de vinete, cu usturoi tocat şi ulei de măsline), saganaki (brânză prăjită), până la celebrele spanakopitakia (mici plăcinte cu spanac şi cu brânză feta) şi tiropitakia (plăcinte cu brânză, de obicei făcută din feta sau din kasseri).

La prânz, te poţi delecta cu o moussaka, care are o bază din cartofi, deasupra un strat de vinete, ceapă, carne tocată şi un sos alb (bechamel), dar şi pastitstio (amestec de tăiţei, deasupra având un strat de carne tocată, ceapă, sos de tomate şi bechamel). Bineînţeles, din meniu nu pot lipsi supele răcoritoare, fie de pui cu avgolemono (sos făcut cu ouă şi lămâie), numită Kotossoupa, fie de peşte cu pătrunjel, cartofi şi morcovi (Psarossoupa) sau de fasole cu pătrunjel şi sos de tomate (Fassolada).

Pentru completarea meniului, restaurantele din Santorini te servesc cu tsipouro (o băutură alcoolică foarte puternică, cu un gust puternic de anason), ouzo (băutură foarte puternică, care se bea cu gheaţă sau cu puţină apă), mavrodafni (vin dulce, foarte dens şi închis la culoare, aproape negru, asemănătoare lichiorului) sau cu retsina (vin alb grecesc cu un gust special de răşină).

Dacă tot am adus vorba de restaurante, ar fi fost păcat să nu amintesc de câteva care îţi pun la dispoziţie un adevărat festin ca la carte, aşa cum ştiu doar grecii.

În capul listei este Restaurantul Santorini Princess, aflat în Imerovigli, celebru pentru hotelul în care se află, pentru bucătăria impecabilă şi pentru priveliştea minunată.

Amplasat deasupra mării, la înălţime, restaurantul îţi oferă, pe lângă delicatese, o privelişte de vis, desprinsă din poveştile cu zâne.

Meniul abundă în preparate sofisticate, dar nici cele tradiţionale nu au fost omise. Vinurile sunt atât locale, cât şi internaţionale, păstrate în propria pivniţă, săpată în stâncă, sub restaurant.

Desigur, nu poţi rezista fără să guşti din salata Santorini cu roşii cherry, capere, castraveţi şi brânză, din legumele la grătar cu brânză halloumi, mentă şi oţet sau din salata verde cu struguri, brânză de capră şi sos de miere.

Pe timpul verii, mai ales, să nu rămâi surprins dacă vei vedea alaiul cu tineri căsătoriţi luând masa aici. Santorini Princess a devenit în ultimii ani printre cele căutate restaurante care organizează nunţi, evenimente cu fast sau baluri.

Din aprilie până în octombrie, începând de la ora 7 pm la 12 am, restaurantul Ambrosia din Santorini oferă o experienţă culinară demnă de invidiat. În interiorul plin de antichităţi, la lumina lumânărilor, chelnerii îţi dezvăluie un meniu contemporan grecesc, în care predomină file-ul de carne de vită, trufele proaspete şi piureul dulce de dovleac sau raţa în vin roşu, marinată cu mango la grătar şi orez de iasomie cu nuci.

Mai jos de Oia, cu privire la Golful Ammoudi, stă "Katina", taverna cu specialităţi din peşte, fără îndoială cea mai bună de aici.

Dacă îţi plac fructele de mare, "Katina" are în meniu caracatiţă la grătar, calamar, homar, bass de mare şi Snapper. Sau dacă îţi place să încerci ceva nou, atunci optează pentru peştele făcut în făină de porumb, sfeclă caramelizată şi usturoi, file de somon la cuptor servit cu pere şi sos de vin dulce sau file de biban de mare la grătar cu năut şi ghimbir, supă de vinete & chips-uri.

 

 

 

Irina B.

sursa foto: grecia.info.ro

Publicat in: iulie 2013
Inapoi la categoria «« Profil

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement