Briosele cu oua - perfectiunea diminetilor

Home « Rețete « Eater

Ştim cu toţii că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, însă între a ne pregăti pentru o nouă zi de muncă, a plimba câinele şi a duce micuţii la şcoală, puţini dintre noi au timp să mănânce ceva mai mult decât un castron cu cereale rece.

Efectuarea unui mic dejun rapid şi sănătos salvează minute preţioase şi ne ajută să ne începem ziua cu dreptul.

Ouăle sunt unul dintre alimentele cele mai versatile pentru micul dejun, dar puţini dintre noi alocăm timp să le gătim dimineaţa. O idee de mic dejun rapid sunt brioşele cu ouă, extrem de gustoase şi consistente, care se pot lua chiar şi la pachet.

Brioşele cu ouă sunt uşor de preparat şi pot fi gata în mai puţin de un minut în dimineţile foarte ocupate. Ele sunt "ambalate" cu proteine, ajutându-ne să ne simţim sătui mai mult timp, iar copiii să rămână concentraţi la şcoală.

Brioşe cu ouă şi şuncă

 

Ingrediente: 6 ouă; 250 g şuncă presată; 1 ceapă roşie; 4 castraveciori muraţi; 3 linguri lapte; brânză feta; brânză proaspătă de vacă; sare; piper

Mod de preparare: Bate ouăle împreună cu laptele. Taie ceapa roşie solzişori şi căleşte-o în puţin ulei. Peste ouăle bătute pune şunca tăiată cubuleţe, castraveciorii tăiaţi mărunt şi ceapa călită. Adaugă şi brânza proaspătă de vacă, brânza feta sfărâmată şi condimentele. Omogenizează bine, apoi pune din compoziţie în formele de brioşe. Bagă brioşele în cuptorul încins la 180 de grade Celsius şi coace-le aproximativ 25-30 de minute.

Brioşe cu ouă şi mozzarella

Ingrediente: aluat: 300 g făină; 100 ml lapte; 15 g drojdie; 1 ou; 1 lingură ulei de măsline; ½ lingură oţet; sare
umplutură: 6 ouă; 6 felii de mozzarella; sare; piper
topping: 3 gălbenuşuri de ouă; 2 fire de ceapă verde; zeama de la o jumătate de lămâie; 2 linguri ulei de măsline; sare; piper

 

Mod de preparare: Cerne făina, încălzeşte laptele, topeşte drojdia şi toarn-o peste făină. Adaugă un ou, o lingură de ulei, o jumătate de lingură de oţet şi un praf de sare. Amestecă bine toate ingredientele, apoi frământă aluatul câteva minute şi lasă-l la dospit preţ de 20 de minute.

Întinde aluatul pe suprafaţa de lucru şi decupează din el forme rotunde ca de brioşe. Între timp, apucă-te de creat umplutura pentru brioşe.

 

În fiecare formă de aluat sparge câte un ou, presară deasupra puţină sare şi piper şi bagă-le în cuptor. După aproximativ 5 minute scoate brioşele şi presară deasupra lor câte o felie de mozzarella. Din nou bagă-le în cuptor aproximativ 5 minute, până când capătă o culoare arămie, apoi lasă-le la răcit.

Pentru topping, bate cu telul 3 gălbenuşuri de ou şi toarnă treptat uleiul de măsline, continuând mixarea. Când ouăle au căpătat o consistenţă cremoasă, adaugă zeama de lămâie, un praf de sare şi unul de piper. Spală şi toacă frunzele de la 2 fire de ceapă şi adaugă-le în sos. După ce brioşele s-au răcit, toarnă peste ele sos şi, opţional, ornează cu bucăţele de ceapă verde.

Brioşe cu ouă şi cârnăciori

Ingrediente: 230 gr cârnăciori; 12 ouă bătute; 1 ceapă mică, tăiată; 2 ardei iuţi, tăiaţi; usturoi; ulei de măsline; sare; piper

Mod de preparare: Preîncălzeşte cuptorul la 180 de grade Celsius. Unge cu ulei 12 cupe pentru brioşe. Rumeneşte cârnăciorii în puţin ulei de măsline, până când devin mai închişi la culoare, scurge-i de ulei şi pune-i deoparte.

Într-un castron, amestecă ouăle, cârnăciorii tăiaţi cubuleţe, ardeii iuţi, ceapa, usturoiul, sarea şi piperul. Compoziţia rezultată împarte-o uniform în formele pentru brioşe, după care bagă recipientele cu brioşe în cuptor pentru 20 de minute.

 

 

 

Irina B.

sursa foto: indulgy.com

 

Publicat in: martie 2014
Etichete pentru acest articol: briose, gastronomie, retete culinare, retete mic dejun
Inapoi la categoria «« Rețete

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement