Deserturi anti-canicula

Home « Rețete « Eater

Suculente şi dulci, căpşunile sunt fructele neoficiale ale verii. Nu există nicio modalitate mai bună de a încheia un grătar decât cu un desert extrem de bun si răcoritor. Iată câteva dulciuri cu care să te răsfeţi toată vara.

Îngheţată cu sirop de căpşuni

Gustul bogat al siropului de căpşuni adaugă o nuanţă exotică acestui desert sofisticat. Bonus: alege o cremă de vanilie franţuzească.

Ingrediente: 1 ½ lingură de unt nesărat; 3 căni de căpşuni proaspete, decojite şi tocate; ½ ceaşcă zahăr tos; 1 ½ linguri de oţet balsamic; 2 frunze de mentă, tocate mărunt; 4 cupe de îngheţată de vanilie

Mod de preparare: Topeşte untul într-o tigaie mare, la foc mediu. Adaugă zahărul şi oţetul balsamic, apoi amestecă până când începe să se topească. Adaugă căpşunile şi menta. Găteşte până când căpşunile încep să se înmoaie şi să capete un roşu intens. Pune cupele de îngheţată în boluri şi toarnă pe deasupra sirop de căpşuni.

Budincă de căpşuni şi kiwi

Ingrediente: 2 căni de budincă de vanilie; ¼ ceaşcă lichior de portocale; frişcă; 4 căni de căpşuni proaspete, decojite şi feliate; 3 kiwi, decojiţi şi feliaţi; ½ ceaşcă felii de portocale; 24 de gogoşele cu găuri

Mod de preparare: Amestecă lichiorul de portocale şi budinca de vanilie. Adaugă frişca şi amestec-o bine până se încorporează, dar încă rămâne pufoasă. Pune jumătate din gogoşi pe fundul unui vas sau al unei caserole adânci. Toarnă jumătate din amestecul de budincă şi căpşuni, feliile de portocale şi de kiwi. Aşază gogoşile deasupra, completează cu fructe şi termină cu restul de budincă.

 

Cu următoarea ocazie, încearcă să înlocuieşti budinca de vanilie cu iaurt de căpşuni, kiwi cu banane şi lichiorul de portocale cu suc de căpşuni.

Smoothie de căpşuni şi banană

Cremozitatea acestui smoothie dublează gustul bun şi extrem de fin al băuturii. Iaurtul grecesc gros este plin de proteine şi face orice desert mult mai delicios.

Ingrediente: 1 ceaşcă de iaurt grecesc; ½ ceaşcă de căpşuni proaspete, decojite şi tăiate cubuleţe; 1 banană, decojită şi tocată; mentă tocată mărunt; 4 cuburi de gheaţă

Mod de preparare: Amestecă toate ingredientele în blender şi mixează-le până devin spumoase. Serveşte rece.

 

 

 

Irina B.

sursa foto: food.amerikanki.com

Publicat in: august 2014
Etichete pentru acest articol: deserturi, gastronomie, inghetata, retete culinare
Inapoi la categoria «« Rețete

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement