Gateste un meniu de post ca la carte

Home « Rețete « Meniuri familie

Am intrat în postul Crăciunului, perioadă în care renunţăm să mai mâncăm "de dulce" şi optăm pentru acele preparate "de post" hrănitoare şi foarte nutritive. Cel mai indicat este să ne axăm pe gătirea alimentelor în propria bucătărie decât să alegem să ne cumpărăm semipreparate de post.

Reţetele de post pot fi la fel de delicioase ca cele care conţinut carne şi lactate dacă ştim cum şi în ce fel să le gătim.

Iată câteva variante de post absolut gustoase:

 

Sarmale cu ciuperci şi dovlecei

Ingrediente: 1 varză murată; 2 kg ceapă; 500 g ciuperci; 250 g orez; 200 ml suc de roşii; 5 morcovi; 3 ardei graşi; 3 dovlecei mai mari; 3 linguri paste de tomate; 3 linguri ulei; 1 legătură mărar; cimbru: sare; piper

Mod de preparare: Întâi de toate, scoatem varza murată din borcan şi o lăsăm în apă rece la desărat. Tot acum, umplem oala de lut cu apă rece, pentru a se înmuia vasul şi pentru a nu crăpa când îl băgăm în cuptor.

Spălăm bine ceapa şi o tocăm cubuleţe; într-o cratiţă, încingem puţin ulei şi prăjim ceapa. Între timp, curăţăm ardeii, dovleceii şi morcovii. Morcovii şi dovleceii îi dăm pe răzătoare, iar ardeii tăiaţi cubuleţe îi punem peste ceapă la călit. Separat, tăiem ciupercile cubuleţe şi le punem în apă rece, după care le punem puţin în apă fierbinte, să dea într-un clocot. După ce-am dat ciupercile într-un clocot, le punem peste legumele călite şi mai lăsăm 2-3 minute.

Spălăm orezul şi îl punem la opărit în 250 ml apă fierbinte, până când absoabe toată apa. După ce orezul s-a umflat, îl luăm de pe foc şi îl amestecăm cu pasta de tomate. Apoi amestecăm orezul cu umplutura de mai sus şi punem sare, piper şi cimbru, după gust, dar şi mărar tocat mărunt.

Din frunzele de varză începem să facem sărmăluţe umplute cu această compoziţie. Pe fundul oalei de lut aşezăm nişte frunze de varză, apoi aşezăm sarmalele. Printre rândurile de sarmale putem pune câteva felii de dovlecel şi mărar. Peste sarmale turnăm apă, împreună cu sosul de roşii, cât să acopere până la penultimul rând de sarmale. Băgăm vasul la cuptor, la foc rapid, timp de 10 minute, apoi la foc mic şi lăsăm până când varza este uşor de rupt cu furculiţa (cam 5-6 ore).

 

Fasole bătută

 

Ingrediente: 400 g fasole albă fiartă; 4 căței de usturoi; 1 ceapă; 1 jumătate de linguriță de chimen; 1 jumătate de linguriță de boabe de coriandru; 1 linguriță de boabe de muștar; 1 jumătate de linguriță de nucșoară măcinată; 2 linguri de boia; 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui + 1 lingură de ulei pentru prăjit

 

Mod de preparare: Dăm fasolea prin blender, până devine o pastă, apoi o amestecăm cu usturoiul zdrobit și cu un amestec de chimen, coriandru, boabe de muștar și nucșoară, măcinate și ele. Le amestecăm bine, turnând 3-4 linguri de ulei peste toate în timp ce le omogenizăm.

 

Tăiem ceapa peștișori și o punem la prăjit într-o lingură de ulei, iar când s-a înmuiat, punem peste ea 2 linguri de boia. La urmă, turnăm ceapa peste fasole, cu tot cu uleiul în care s-a prăjit.

 

Eclere de post umplute cu gem de gutui

Ingrediente: 400 ml apă minerală pentru cremă; 200 g făină albă; 150 g margarină; 120 ml apă; 5 lg zahăr; esenţă de vanilie; 1 plic zahăr pudră; 1 plic budincă de vanilie; 1 lg făină pentru cremă; 1 borcan de mărime medie cu gem de gutui; topping de ciocolată neagră

Mod de preparare: Într-o cratiţă, pe foc, punem margarina şi-o lăsăm să se topească, apoi adăugăm apa şi la primul clocot punem toată făina. Amestecăm bine, după care punem din aluat în forme alungite şi rotunde (anume pentru eclere), tapetate cu foaie de copt. Băgăm tava cu formele de eclere la cuptor, la foc mijlociu, până capătă o culoare rumenă, adică aproximativ 35 de minute.

Pentru cremă: Punem apa minerală la foc cu 3 linguri de zahăr, iar când începe să fiarbă punem budinca şi făina. Amestecăm bine până se îngroaşă şi adăugăm esenţa. Scoatem formele de eclere din cuptor, le tăiem pe jumătate şi le umplem cu cremă şi gem de gutui. Pe deasupra le ornăm din nou cu puţină cremă şi cu topping de ciocolată neagră.

 

Să avem un post uşor!

 

 

 

Irina B.

sursa foto: facebook.com

 

 

Publicat in: noiembrie 2013
Etichete pentru acest articol: gastronomie, meniu de post, retete culinare, retete de post
Inapoi la categoria «« Rețete

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement