Arta gatitului in sanul familiei

Home « Rețete « Tips & Tricks

Un prânz sau o cină luate în familie ni se par ca fiind mai savuroase şi gustoase decât dacă le-am lua în fugă sau într-un ambient mai trist. Sunt o infuzie de sănătate, o terapie excelentă atât pentru minte, cât şi pentru trup, indiferent de vârsta celor care se aşază în jurul mesei.

De cele mai multe ori afirmăm că timpul preţios care ne mai rămâne printre picăturile grijilor cotidiene nu-l mai putem dedica savurării unei mese gustoase, luată în familie, însă mulţi dintre noi nu cunosc beneficiile pe care le aduce masa cu cei dragi, considerată o "pilulă miraculosă"!

Mesele în familie au calitate de a uni buna dispoziţie cu capacitatea noastră de a adulmeca gusturi şi arome „ca la mama acasă”, pentru a crea legături puternice între cei care sunt adunaţi în jurul mesei.

Mesele luate în familie au un efect benefic şi asupra copiilor, care văd comportamentul rudelor în timp ce pregătesc un fel de mâncare.sau împrumută din obiceiurile culinare şi comportamentale definitorii pentru viitorul lor.

Numeroase sondaje arată faptul că tinerii şi copiii care iau masa împreună de cei dragi sunt mai motivaţi, au note mai bune la şcoală şi sunt mai puţin tentaţi să recurgă la vicii, să sufere de depresii sau să intre în belele la şcoală, se implică mai mult în activităţile şcolare, sunt mai atenţi şi acordă mai mult timp orelor de şcoală.

Plănuirea meniurilor zilnice este atât de importantă pentru sănătatea unei familii, încât merită să ne motivam suficient de puternic pentru a atinge şi acest obiectiv. Din punct de vedere psihologic, întreaga familie se va simţi mai bine ştiind dinainte ce urmează să servească la masă, iar meniurile pot fi astfel întocmite de comun acord în aşa fel încât toată lumea să beneficieze la maximum de pe urma acestui lucru.

Prin planificarea meselor săptămânale în avans, se evită foarte mult riscul dezechilibrelor generate de o alimentaţie haotică, o serie de tentaţii este evitată, de la gustările încărcate cu calorii până la meniurile rapide gen cartofi prăjiţi, grăsimi nesănătoase, alte semipreparate lipsite de nutrimente, dar care pot satisface pofta de moment. Prin plănuirea în avans de meniuri, se fac economii şi la bani, şi la timp, dar şi la resursele necesare pregătirii meselor, totul decurgând mai organizat şi mult mai economicos.

Pentru a reuşi cu succes să plănuim un meniu complet pentru toate zilele săptămânii care urmează avem nevoie doar de câteva ajustări ale programului cotidian, aici putând fi incluse:

1. Identificarea momentului zilei când vom găti şi stabilirea timpilor necesari gătitului.

2. Apelul la resurse diverse, găsirea unui moment favorabil pentru a găsi reţete culinare sănătoase.

3. Deschiderea faţă de eventuale schimbări de meniu şi consultarea în prealabil cu toţi membrii familiei pentru preparate alternative, care să poată fi servite în locul celor alese ca prima opţiune.

4. Implicarea tuturor adulţilor din familie la prepararea meselor şi trasarea de sarcini zilnice prin rotaţie pentru ca totul să decurgă uşor.
Masa in familie

5. Deschiderea faţă de preferinţele de tip vegetarian sau ovo-lacto-vegetarian şi alcătuirea de meniuri separate sau chiar acceptarea unor compromisuri sănătoase care să permită introducerea meniurilor vegetariene exclusive în anumite zile ale săptămânii (ex.: miercuri, vineri).

6. Scoaterea în evidenţă a meniurilor sănătoase care au mare succes la întreaga familie şi pot fi preparate mai des decât de obicei.

7. Cumpărarea şi pregătirea tuturor ingredientelor proaspete de către un adult la începutul zilei când se urmează a se prepara meniul complet.

 

 

                                                                                                                                                Articol scris de IRINA B.

Publicat in: octombrie 2012
Etichete pentru acest articol: arta gatitului, efecte, familie, meniu, mese, planificarea meselor
Inapoi la categoria «« Rețete

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement