Cum sa-ti decorezi masa de Halloween

Home « Stil « Accesorii

În ultimii ani, febra Halloween-ului a cuprins şi România, tot mai mulţi dintre noi alegând să bântuie casele prietenilor în cea mai înfricoşătoare noapte a anului.

 

Te numeri şi tu printre cei care aşteaptă invitaţi în noaptea de Halloween? Dacă da, înseamnă că trebuie să-i aştepţi aşa cum se cuvine: cu masa bogată şi decorată în ton cu spiritul sărbătorii, cu ţinută adecvată şi cu multe felinare în faţa casei sau la ferestre.

Cum distracţia începe în jurul mesei, decorării mesei trebuie să-i acorzi o atenţie sporită. Fie că optezi pentru dovleci mici sculptaţi în figuri înspăimântătoare, lilieci din plastic sau hârtie, lumânări negre şi sfeşnice macabre, întregul decor al mesei trebuie să lase cu gura căscată pe toţi invitaţii.

Pentru început, cumpără mai mulţi dovleci mici şi începe să-i sculptezi în diferite forme înfricoşătoare. Pentru asta, ai nevoie de o lingură, de un marker închis la culoare, un cuţit zimţat/unul pentru decojt şi mai multe lumânărele rotunde. Decupează partea de sus a dovleacului, apoi scoate miezul cu ajutorul lingurii. Desenează ochii şi gura, după care decupează-l. La sfârşit aşază în fiecare dovleac câte o lumânare şi apoi pune-i lângă fiecare platou cu mâncare.

O altă decoraţiune spectaculoasă şi potrivită pentru masa de Halloween este faţa de masă "pânză de păianjen" sau "stoluri de lilieci". Ca să obţii astfel de modele, îţi trebuie o faţă de masă obişnuită, mai închisă la culoare, pe care să te "joci" cu bandă adezivă (pentru a crea efectul de pânză) şi cu păianjeni mici din plastic. După ce formezi o pânză ţesută de păianjen, lipeşte insectele pe faţa de masă şi gata. Cu siguranţă, efectul va fi unul wow pentru toţi cei care vor fi prezenţi la masă. La fel procedezi şi în cazul stolurilor de lilieci, pentru care îţi trebuie un şablon şi un marker negru cu care să desenezi liliecii direct pe faţa de masă.

Name
Pentru că în noaptea de Halloween, spiritele rele bântuie fiecare locuinţă, este bine să le aştepţi cu masă încărcată cu bomboane de tot felul, care mai de care mai înspăimântătoare. Cumpără bomboane de mărime medie şi îmbracă-le în diferite ambalaje cu imprimeuri înfricoşătoare. În plus, cu hârtie adezivă de culoare neagră decupează în formă de ochi, nas sau gură şi lipeşte-o pe borcanele cu dulciuri.

Dacă vrei să ai o atmosferă "creepy", lumânările negre sunt întotdeauna o variantă, iar dacă le preferi pe cele clasice, le poţi aşeza în suporturi închise la culoare, în aşa fel încât să faci legătură cu sărbătoarea Halloween-ului. De asemenea, poţi chiar tu să îţi confecţionezi propriile suporturi pentru lumânări: vopseşte în negru câteva pahare vechi sau chiar pocale, în măsura în care poţi face rost de astfel de accesorii.

Dacă nu ai nici pahare, nici pocale în casă, atunci dovleacul sculptat poate fi folosit atât ca suport pentru lumânări, cât şi ca vază de flori (adaugă în interiorul său un vas cu apă în care să aşezi, ulterior, buchetul de flori). Ideal ar fi să optezi pentru flori orange ca să fii în pas cu paleta cromatică specifică sărbătorii.

Totuşi, pentru un plus de prospeţime, masa de Halloween poate fi decorată cu un aranjament alcătuit din elemente specifice sezonului autumnal. Spre exemplu, poţi opta pentru o combinaţie de frunze colorate, nuci şi dovleci mici, amplasaţi pe un platou în mijlocul căruia să pui o lumânare parfumată, albă, portocalie, roşie sau chiar neagră.

Nici scaunele nu trebuie uitate! Îmbracă-le în catifea de culoare închisă sau într-un material care să pară uzat, rupt, eventual "sfâşie" chiar tu materialul pentru autenticitate maximă.

 

 

 

 

Irina B.

sursa foto: digsdigs.com
 

Publicat in: octombrie 2013
Inapoi la categoria «« Stil

Galerie Foto

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement