Bucataria mediteraneana

Home « Tendințe « Bucătăriile Lumii

Pentru mulţi dintre noi, bucătăria mediteraneană reprezintă elixirul sănătăţii, care încântă prin prospeţime şi arome delicate. Atunci când ne gândim la cuvântul "mediteranean", ne apar în minte imagini vizuale precum plaja cu nisip, arşiţa dogoritoare, mâncare răcoritoare şi uşoară.

Bucătăria mediteraneană are o întindere vastă, ea cuprinzând atât delicatesele şi specialităţile din Grecia, Italia şi Franţa, cat si pe cele din Spania, Portugalia sau Turcia.

Caracteristicile bucătăriei mediteraneene se leagă de omniprezentul ulei de măsline, de consumul de legume şi fructe în mari cantităţi şi de stilul activ de viaţă. Dacă mai adăugăm la acestea şi clima propice, avem imaginea completă a fenomenului sănătăţii mediteraneene.Al doilea ingredient important este laptele şi produsele lactate în general – brânza şi iaurtul atât de populare în ţările bazinului mediteranean.

Pe lângă mirodeniile proaspete precum cimbrul, busuiocul, menta, rozmarinul, pătrunjelul, salvia, oregano sau ghimbirul, bucătăria mediteraneană se bazează foarte mult pe usturoi, deoarece se poate potrivi oricărui fel de mâncare: pâine, paste, carne tocată, peşte. Toate aceste mirodenii dau un gust excelent mâncării şi aduc un plus de sănătate şi vitalitate, având o mare influenţă asupra bunei funcţionări a orgasnimului.

Uleiul de măsline este pilonul pe care se susţine bucătăria mediteraneană. Cel mai consumat tip este cel extravirgin, pentru calităţile superioare şi pentru gustul mai pregnant. Apoi urmează, ca alimente de bază, orezul (paella din Spania, risotto din Italia, pilaful din Grecia/Turcia), pastele fainoase, pâinea de calitate, peştele şi fructele de mare.

Peştele şi fructele de mare, de asemnea, primează, dat fiind faptul că locuitorii bazinului mediteranean sunt mari consumatori de peşte şi variate din peşte. Fie că este preparat la cuptor sau pe grătar, peştele a devenit un fel de mâncare principal, care joacă un rol de bază în bucătăria mediteraneană.bucataria mediteraneana

Un alt aliment important care primează în bucătăria mediteraneană este iaurtul, fiind cel mai folosit dintre toate sortimentele de lactate, graţie creşterii oilor şi a caprelor; prezent sub diferite combinaţii, iaurtul şi produsele lactate sunt la mare căutare atât de localnici, cât şi de turiştii care vor să se bucure de aromele alimentelor şi ingredientelor cu specific mediteraneean.

Vinul este, de departe, eticheta bucătăriei mediteraneene, atunci când vine vorba de băuturi. Având producători de renume din Franţa, Italia şi Spania, zona mediteraneeană este una dintre cele mai importante regiuni producătoare de vin ale lumii.

Bucătăria mediteraneană s-a remarcat dintotdeauna prin diversitatea culinară, prin aromele şi gustul ei, prin renumirea internaţională de care s-a bucurat de-a lungul timpului, fiind, în acelaşi timp, căutată şi apreciată.

                                                                                                                                    

                                                                                                                                                Articol scris de IRINA B.

                                                                    

Publicat in: octombrie 2012
Inapoi la categoria «« Tendințe

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement