8 motive sa mancam cartofi dulci

Home « Tendințe « Noutăți

Cartofii dulci sunt o alegere delicioasă, cu o multitudine de beneficii pentru sănătate. Cartofii dulci vin în multe forme şi culori, sunt larg răspândiţi şi consumaţi în întreaga lume. Ei au puteri nutritive - sunt ambalate cu vitamine şi minerale esenţiale. În cazul în care nu obişnuieşti să-i adaugi la reţetele tale, citeşte mai departe pentru a afla câteva motive fantastice să o faci de acum încolo. Cine ştie, poate că îţi schimbi părerea şi vei dori să-i mănânci mai des.

Cartofii dulci sunt bogaţi în antioxidanţi

Cartofii dulci abundă în antioxidanţi puternici. Antocianina şi betacarotenul sunt unii dintre cei mai buni antioxidanţi din cartofii dulci. Antocianina are proprietăţi antiinflamatorii şi ajută la îndepărtarea multor boli. Acesta este unul dintre motivele de netăgăduit de a alege cartofi dulci mai des.

Cartofii dulci sunt bogaţi în mangan

Un cartof dulce, de mărime mediu, are 28 la sută din necesarul zilnic de mangan, un mineral important care ajută organismul să metabolizeze carbohidraţii şi oferă un boost de energie. Manganul contribuie la absorbirea altor elemente nutritive esenţiale şi menţine oasele puternice şi sănătoase. Consumul de cartofi dulci poate ajuta la prevenirea deficitului de mangan.

Cartofii dulci sunt o sursă excelentă de betacaroten

După cum am menţionat mai sus, cartofii dulci sunt bogaţi în betacaroten. Un cartof dulce conţine mai mult de 200 la sută din necesarul zilnic de betacaroten. Poate nu ştiai că betacarotenul este un nutrient esenţial pe care corpul tău îl transformă în vitamina A, care menţine ochii sănătoşi şi ajută la stimularea sistemului imunitar.

Cartofii dulci conţin quercetină

Cartofii dulci conţin multe substanţe nutritive importante, inclusiv quercetină. Quercetina este un flavonoid dietetic incredibil de sănătos şi cu multe beneficii minunate. Aceasta ajută la scăderea colesterolului LDL şi reduce inflamaţiile. Mai mult decât atât, ea acţionează ca un antihistaminic natural care combate alergiile sezoniere sau cronice.

Cartofii dulci echilibrează nivel zahărului din sânge

Deşi cartofii dulci conţin carbohidraţi, ei pot ajuta la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge. Cartofii dulci cresc nivelurile sanguine de adiponectină, un hormon produs de celulele grase, reglementează modul în care organismul metabolizează insulina şi scad nivelul de insulină atunci când este necesar. Totodată, cartofii dulci sunt bogaţi în fibre, ceea ce înseamnă că încetinesc eliberarea de glucoză în sânge.

Cartofii dulci sunt buni pentru inimă

Cartofii dulci sunt o sursă fantastică de potasiu şi vitamina B6, două substanţe nutritive esenţiale care sunt bune pentru inima ta. Potasiul ajută la prevenirea hipertensiunii arteriale şi vitamina B6 ajută la descompunerea homocisteinei, care poate provoca rigidizarea arterelor şi duce la boli cardiovasculare.

Cartofii dulci sunt bogaţi în vitamina C

Când vine vorba de vitamina C, de multe ori credem că doar citricele sunt pe primul loc. Însă şi cartofii dulci sunt bogaţi în vitamina C. Un cartof dulce conţine aproximativ 40 la sută din necesarul zilnic de vitamina C. Aceasta ajută organismul să producă colagen, care menţine articulaţiile şi pielea sănătoase. În plus, vitamina C ajută să facem faţă stresului mai bine.

Cartofii dulci conţin vitamina D

Vitamina D este esenţială pentru sistemul imunitar şi starea de sănătate. Aceasta ajută la îmbunătăţirea stării de spirit şi "construieşte" oase puternice. Este, de asemenea, importantă pentru inimă, piele şi dinţi. Consumul de cartofi dulci, nu numai la ocazii speciale, ne ajută să evităm un deficit de vitamina D.

Cartofii dulci sunt un aliment uimitor, cu o mulţime de beneficii sănătoase. Introducerea acestui aliment în planul de alimentaţie este o modalitate uşoară de a obţine substanţele nutritive esenţiale pe care cartofii dulci le oferă.

 

 

 

Irina B.

sursa foto: pinchofyum.com

 

Publicat in: august 2014
Etichete pentru acest articol: cartofi dulci, gastronomie, mancare, retete culinare
Inapoi la categoria «« Tendințe

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement