Aroma zilei/ Anason

Home « Tendințe « Noutăți

La începutul toamnei, ating maturitatea o categorie cu totul aparte de ierburi de leac: cele care produc seminţele aromatice. Anasonul este o plantă anuală aromatică, erbacee, putând atinge o înălţime de 60 - 80 cm. Perioada de înflorire este iunie - septembrie. Frunzele sunt puţine şi rare. Fructele sunt mici şi verzui, şi pot fi culese de la sfârşitul lui august până la sfârşitul lui septembrie.

Cultivat din timpuri îndepărtate în Asia Mică, a fost răspândit ulterior atât în Europa cât şi pe alte continente.

Este o plantă care creşte spontan, în tot bazinul Mării Mediterane, ajungând până în zona sudică a ţării noastre. Istoria folosirii seminţelor aromate ale anasonului începe încă de acum 5000 de ani şi este foarte dificil de stabilit care este civilizaţia care a "domesticit" pentru prima oară anasonul. Unii cercetători consideră că anasonul este originar din Egiptul Antic, alţii îl atribuie Greciei sau chiar Persiei (actualul teritoriu al Iranului).

Cert este că în toate aceste civilizaţii, seminţele aromatice ale anasonului au fost considerate medicament pentru trup, dar şi pentru suflet.

La noi în ţară, anasonul este aproape exclusiv plantă de cultură, doar în sudul României. Este recomandat să cumpăraţi doar seminţe întregi de anason, nu plantă mărunţită sub formă de pulbere, deoarece după măcinare îşi pierde rapid substanţele active şi oxidează, devenind inutilă din punct de vedere terapeutic. În magazinele naturiste găsiţi anasonul sub formă de seminţe, în raioanele de plante medicinale sau de condimente, întrucât această iarbă are dublă calitate: de remediu şi de condiment.

Contribuie la: funcţionarea normală a sistemului digestiv prin reducerea spasmelor şi a balonării care apar la nivelul intestinului (la copii şi adulţi), îmbunătăţirea digestiei şi creşterea poftei de mâncare, normalizarea secreţiilor digestive: gastrice, pancreatice, intestinale şi biliare, normalizarea secreţiei de lapte la lăuze, menţinerea sănătăţii arborelui bronşic.

În Europa, anasonul este folosit la prepararea produselor dulci sau la aromatizarea fructelor.
În Orient se foloseşte la condimentarea cârnaţilor sau mâncărurilor ce conţin carne tocată.

Cea mai importantă utilizare a anasonului este în ţările mediteraneene, la prepararea unor băuturi, cum ar fi: uzo în Grecia, pernod în Franţa sau raki în Turcia.


Roxana Samfira

Sursă foto: societegourmet.ro

Publicat in: septembrie 2014
Etichete pentru acest articol: aroma, condiment, anason. utilizare
Inapoi la categoria «« Tendințe

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement