Vinuri romanesti de calitate

Home « Turism « Degustare vin

Vinurile româneşti se numără printre cele mai bune din Europa, chiar şi din lume, fiind recunoscute pentru aromele, calitatea şi rafinamentul lor!

 

Vinurile româneşti au intrat în competiţie, în acest an, la cea de-a VII-a ediţie a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice "Vinvest". Juriul a fost format din membri ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România, având de ales între cele 132 de probe care au intrat în competiţie. În final, 39 de probe au fost premiate, dar patru dintre ele au primit Marea Medalie de Aur:

 

În total, dacă e vorba strict de medaliile de aur, marii câştigători au fost Cramele Recaş - cu patru medalii, Jidvei, Gârboiu, Wine Princess, şi Vincon - cu câte două medalii, iar Crama Oprişor, Ferdi, Rovit, Staţiunea de Cercetare Blaj, Vigna şi Domeniile Sâmbureşti cu câte o medalie.

 

Romantine: vin spumant de la Jidvei

Este un vin spumant obţinut prin metoda tradiţională champenoise, care presupune o a două fermentare şi livrarea în aceeaşi sticlă.

Vinul, materie primă pentru producerea spumantelor de calitate, trebuie să aibă o aciditate ridicată şi un grad alcoolic până la 10-10.5 % vol alcool.

 

Jad: vin ars de la Vincon

Jad este un vin ars autentic de 28 ani, opera renumitei crame Paradis, ce aparţine lui Vincon Vrancea, păstrat în butoaie de stejar pentru un buchet perfect conturat şi o culoare aparte. Este un produs cu o personalitate distinctă şi complexă, ce oferă o experienţă pură a bogăţiei aromatice.

 

Vincon Vrancea deţine cea mai mare rezervă de distilat de vin (aproape 1 milion de litri), cel mai vechi vin ars având vârsta de 31 de ani.

 

Castel Huniade: cabernet sauvignon de la RecaşVIN

Pentru cei care caută un vin accesibil oricărui buzunar, fără mari pretenţii, dar cu o exprimare directă, cu un plus de fruct şi cu taninuri mai prietenoase, Cramele Recaş oferă soluţia. Noua gamă Castel Huniade conţine un Cabernet Sauvignon care se poate lăuda cu aceste caracteristici. Tânăr, are nevoie de un pic de aer înainte de a fi consumat, moment în care aduce arome de coacăze şi gem de prune uşor zaharisit, peste care apar tonuri de zmeură coaptă, vanilie, dar şi o boare mentolată. În plus, se simt nuanţe vegetale, dar şi alcoolul uşor ridicat (14,5%). Însă, pe parcurs, alcoolul este echilibrat de senzaţiile dulci-gemoase din gust şi de taninurile suficient de catifelate, care aduc o notă de ciocolată amăruie peste fructele negre.

 

Autor: IRINA B.

Publicat in: noiembrie 2012
Etichete pentru acest articol: crama, crame, crame bucuresti, vinuri vechi
Inapoi la categoria «« Turism

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement