Schloss Starkenberg, locul unde te poti scalda in...bere

Home « Turism « În Europa

După cum bine ştim, la început de an ne punem numeroase dorinţe, ne facem promisiuni şi tot atâtea visuri. Ei bine, dacă pentru unii, dorinţele constau în avansare profesională şi romantism din plin, pentru noi, dorinţele sunt mult mai "palpabile" şi mai uşor de îndeplinit, iar una dintre ele ar fi o bălăceală în...bere.

Da, ai citit bine. Există în Europa o berărie care a transformat un vis în realitate, punând bazele Schloss Starkenberg (Tirol), unde fiecare împătimit al berii se poate scălda în ea, nu doar să se "
înfrupte".

Situată într-un castel desprins din poveşti, vechi de şapte secole, berăria s-a dovedit a fi mult mai profitabilă decât orice restaurant şi magazin cu suveniruri care urmau să fie construite aici.

Schloss Starkenberg dispune de 7 mini-piscine de 4 metri, fiecare dintre ele umplută cu aproximativ 12.000 litri de apă şi 300 litri Biergeläger. O asemenea bălăceală are şi un preţ pe măsură, două ore costând în jur de 230 €, preţ în care intră şi ceva crănţănele, plus 1 sticlă de bere rece.

Pe lângă efectul revigorant şi relaxant, scăldatul în bere are beneficii şi în diverse afecţiuni ale pielii (inclusiv răni deschise şi psoriazis).

Name
La fel ca noi, probabil te-ai întrebat şi tu ce are aşa special această bere în care merită să te scalzi?! Schloss Starkenberg este singura berărie din Austria care încă produce bere fără utilizarea de aditivi chimici. În plus, berea a fost distinsă cu mai multe medalii de aur, fie datorită gustului desăvârşit, fie datorită proprietăţilor naturale.

Pe lângă faimoasa berărie, castelul mai dispune de numeroase pivniţe şi pasaje şi prezintă istoria berii de la începuturile sale până în prezent. În plus, în grandioasa construcţie se mai poate admira şi Sala Cavalerilor, unde turiştii pot mânca într-o manieră medievală. Un parc idilic, o capelă din secolul al 19-lea, care este populară pentru nunţi, şi Lacul Starkenberger completează experienţa inedită din această regiune austriacă.

 

 

 

Irina B.

sursa foto: oe.24.at
 

Publicat in: ianuarie 2014
Etichete pentru acest articol: berarie, bere, destinatie turistica, gastronomie, mancare
Inapoi la categoria «« Turism

Comentarii

Nu sunt comentarii

Adauga Comentariu

« Trebuie sa te loghezi pentru a posta un comentariu sau comentariul tau trebuie aprobat




Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului eatermagazine

Advertisement